Est News

Vacanța de două săptămâni a elevilor se poate prelungi oricând. Raed Arafat: „Nu există nicio garanție că după două săptămâni cursurile vor reîncepe fizic”

De mâine începe vacanța de două săptămâni pe care autoritățile le-a oferit-o elevilor. Cu toate acestea, revenirea la școală nu este sigură nici după această vacanță prelungită. Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a că nu există nicio garanţie că elevii vor relua cursurile şcolare cu prezenţă fizică, după cele două săptămâni de vacanţă forțată.

„S-a preferat soluţia asta (vacanţă două săptămâni – n.r.) compensând ulterior zilele date pentru vacanţă, decât să fie online şi să fie o discrepanţă între accesul la online şi seriozitatea şi toate acestea. Au fost nişte discuţii care au fost stabilite mai ales de experţii de la Ministerul Educaţiei că asta ar fi soluţia mai bună”, a declarat Raed Arafat. 

Deși este o măsură menită să mai scadă numărul de infectări COVID-19, secretarul de stat a adăugat că nu poate garanta că elevii vor reveni la şcoală fizic, după cele două săptămâni de vacanţă.

„Nu există nicio garanţie (că după două săptămâni cursurile vor reîncepe fizic – n.r.) pentru că nu ştim cum va evolua. Aşteptăm să vedem evoluţia şi discuţia asta a fost că la 10 zile vom evalua din nou. La 10 zile vom vedea cum se mişcă situaţia”, a declarat acesta. 

Raed Arafat a mai precizat că abia după 14 zile se vor vedea rezultatele restricţiilor impuse de luni.

 

Exit mobile version