Licitarea proiectului „Reparații capitale și refuncționalizarea Casa Armatei Vaslui – Centrul Cultural Județean Multifuncțional” pe mai multe loturi pare să fie de bun augur. Firmele care au câștigat licitațiile lucrează din plin, iar conducerea Consiliului Județean (CJ) Vaslui speră ca în termen de șase luni lucrările să fie finalizate. Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, a precizat că sunt contracte semnate pentru toate cele cinci tipuri de lucrări, ceea ce dă garanția că acest proiect va fi, în sfârșit, realizat.
„Am făcut o actualizare a proiectului și am primit finanțare de la Ministerul Dezvoltării. Contractul de execuție este încheiat pe șase luni, pentru că în acel moment nu exista încă o perioadă mai degajată din partea finanțatorului. Dacă lucrările nu vor fi terminate în acest termen, vom face un act adițional la momentul oportun pentru a termina această lucrare”, a spus Ciprian Trifan.
La finalul anului trecut, a fost reziliat contractul cu SC Nortek Trust AG SRL Bacău, care executa lucrările la Centrul Cultural Județean Vaslui. Criza economică provocată de pandemia de COVID-19, dar și lipsa de forțe de muncă au condus la decalarea repetată de termenelor de finalizare a investiției. Pentru a putea finaliza proiectul, CJ-ul a apelat la soluția extremă și a decis rezilierea contractului de execuție.
În cursul anului 2017, lucrările la proiect s-au blocat din cauza intrării în insolvență a SC Corevas Vaslui. Ulterior, CJ Vaslui a refăcut proiectul și expertiza pentru a nu fi probleme cu ISU și a demarat organizarea unei noi licitații publice.
Astfel, în cursul lunii noiembrie 2018, CJ Vaslui a semnat cu SC Nortek Trust AG SRL Bacău contractul de execuție a proiectului. Finanţarea investiţiei se face din bugetul local al judeţului Vaslui şi din bugetul de stat: bugetul de stat 20.507.091 lei; bugetul local: 474.049 lei.
(Dănuț CIOBANU)