Est News

George Șișcu, deputat PNL de Tulcea:„România are nevoie cât mai repede de un guvern plin. Calculele politice meschine nu-şi au rostul”

Declarație politică
George Șișcu, deputat PNL de Tulcea:

„Am intrat de câteva săptămâni într-o incertitudine politică prelungită, iar acest lucru trebuie să ia sfârşit cât mai repede. Nu ne permitem să amânăm cu săptămânile instalarea unui guvern cu puteri depline, care să poată lua deciziile care se impun în aceste vremuri nu tocmai uşoare. Suntem în plin val patru al pandemiei, iar România are nevoie de autorităţi eficiente şi decise.
Au început să fie aplicate de azi măsurile de protecţie cu scopul de a reduce numărul de infectări zilnice, este bine că se întâmplă asta, dar în acelaşi timp este nevoie de un guvern plin care să-şi concentreze întreaga energie pentru a stopa pandemia. Avem în faţă implementarea PNRR, iar succesul acestui plan se obţine prin multă muncă şi proiecte bune, nu prin gâlceavă politică de dimineaţă până seară.

PNL a făcut pasul înapoi pentru a debloca criza politică, propunându-l pe Nicolae Ciucă pentru formarea guvernului. Au existat deja câteva discuţii atât cu reprezentanţii PSD, cât şi cu cei din USR, pentru găsirea unei formule de susţinere, dar semnalele primite sunt contradictorii.

Ar trebui să se renunţe la orgolii şi la impunerea unor condiţii ce nu pot fi îndeplinite. PNL are ca ţinte stoparea pandemiei, dar şi trecerea cu bine a românilor prin această iarnă. Calculele politice meschine în acest moment nu îşi rostul, ci este nevoie de o atitudine responsabilă a tuturor formaţiunilor reprezentate în Parlament.

Este momentul să ne aşezăm la masă şi să stabilim cu calm şi înţelepciune care este cea mai bună variantă pentru perioada care urmează. PNL a demonstrat deja flexibilitate în aceste discuţii, o va face şi în continuare, este timpul ca şi partenerii noştri politici să ofere răspunsuri pe măsură la deschiderea de care noi dăm dovadă.

Românii nu au nici o vină pentru blocajul politic în care s-a ajuns şi aşteaptă soluţii rapide pentru ca lucrurile să reintre pe un făgaş normal.

Sigur că vor mai urma discuţii politice şi în zilele următoare, dar este cazul să oferim ţării o soluţie guvernamentală serioasă şi parafată în mod transparent, pentru a demara proiectele mari pe care o ţară întreagă le aşteaptă. Învestirea unui nou guvern este o prioritate pentru PNL, aşteptăm ca şi celelalte forţe politice să dovedească maturitate politică.”

Exit mobile version