La data de 26 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– B.T. Vaslui, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în județul Vaslui, pentru documentarea activității infracţionale a doi bărbați, din județul Vaslui, cercetați pentru trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că, începând din luna februarie a.c. și până în prezent, cele două persoane, în vârstă de 37 de ani, respectiv 66 de ani, ar fi înființat o cultură outdoor de cannabis și ar fi desfășurat activități de depozitare și vânzare a drogurilor către consumatorii din Huși, pentru 50 de lei gramul.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite și ridicate peste 3.600 de grame de substanţă vegetală (cannabis), 2 telefoane mobile, 2 cartele sim și 6.350 de lei.
Bărbații au fost reţinuți, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au fost desfășurate împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.
Se face precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.