Doza patru de vaccin anti-COVID-19 ar putea fi administrată persoanelor vulnerabile. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA spune că oricine are afecțiuni sau boli preexistente moderate sau severe poate avea nevoie de o a patra injecție de rapel pentru a-i proteja în mod adecvat de COVID-19
„După finalizarea unei serii primare de ARNm și a unei doze suplimentare de vaccin ARNm, persoanele cu imunodeficiență moderată și severă sunt eligibile pentru o altă doză de rapel.”, se arată în ghidul actualizat al CDC SUA.
„Oricine este eligibil pentru rapel ar trebui să aștepte cel puțin șase luni între a treia și a patra doză”, a adăugat CDC.
Reamintim că un studiu publicat în Statele Unite săptămâna trecută arăta că persoanele care fac vaccinuri ce folosesc tehnologia clasică par să fie mai bine protejate dacă fac doza booster cu un vaccin care utilizează tehnologia ARN mesager, adică Pfizer sau Moderna.