Est News

Val de pensionări! Tot mai mulți vasluieni apelează la pensia anticipată

Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui a stabilit în perioada iulie – septembrie sute de dosare de pensie. Astfel, au fost stabilite un număr de 2.064  dosare noi de pensie şi au fost soluţionate 1.049  de cereri de modificare de drepturi de pensie (recalculări, treceri de la pensie de invaliditate sau anticipată sau anticipată parțială la pensie pentru limită de vârstă, schimbări de grad, sistări de pensie, suspendări de pensie, modificare număr urmaşi, revizuiri ale dosarelor din oficiu).

„Activitatea instituției noastre se concentrează, în principal, asupra stabilirii şi plăţii drepturilor de pensie şi celorlalte drepturi de asigurări sociale şi acordării prestaţiilor prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, a precizat Loredana Enache, purtător de cuvânt al CJP Vaslui.

Pe categorii de pensii, situaţia deciziilor de înscriere la pensie emise în perioada iulie-septembrie 2021 se prezintă astfel: 526 decizii de înscriere la pensie de limită de vârstă; 140 decizii de acordare a pensiei anticipate şi anticipate parţiale; 165 decizii de în scriere la pensie de invaliditate; 176 decizii de acordare a pensiei de urmaş. De asemenea, au fost emise  173 decizii de respingere și 834 decizii de acordare a unor indemnizații în baza legilor speciale și 50 decizii pensii comunitare.

De la începutul acestui an, situația dosarelor noi de pensii este următoarea: ianuarie – 433 dosare; februarie – 530 dosare; martie – 515 dosare; aprilie – 488 dosare; mai – 531 dosare; iunie – 564 dosare.

Pensionarii vasluieni încasează o pensie medie de 1.068 de lei. Potrivit acelorași date, în județul Vaslui sunt în plată 27.495 pensii sociale, din care 19.798 la Vaslui și 7.697 la Bârlad.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Exit mobile version