Dispariție ca în file la Bihor. Patru din șase camioane încărcate cu soia modificată genetic și reținute de Direcția Agricolă Bihor au dispărut fără urmă chiar din curtea bazei de recepție. Seara erau acolo, iar dimineață dispăruseră, fără ca cineva să știe ceva de ele. Situația este cu atât mai gravă încât marfa este considerată o adevărată bombă ecologică, interzisă în Uniunea Europeană.
În cele șase camioane reținute de autorități erau transportate peste 200 de tone de soia. Acestea au ajuns la Valea lui Mihai, în județul Bihor, pe 15 octombrie, unde, la controlul de calitate de la baza de recepție, s-a descoperit că era vorba despre soia modificată genetic. Cazul a intrat în atenția Direcției Agricole Bihor, care a oprit cele șase camioane în curtea bazei de recepție. Acolo au rămas abandonate, până duminică dimineață când patru șoferi au plecat cu încărcătură spre o destinație necunoscută.
„Am fost informat, printr-un mesaj, de către șefa bazei de recepție din Valea lui Mihai, că un reprezentant al firmei, crede că ar fi fost chiar patronul, împreună cu șoferii, au venit și au dus camioanele, le-au scos pe poartă, fără să asculte indicațiile șefei bazei de recepție”, a declarat Nicolae Hodișan, director Direcția Agricolă Bihor.
Soia modificată genetic nu poate fi cultivată în Uniunea Europeană, iar cea adusă din alte țări trebuie comercializată cu un regim special.
„S-a constatat că respectivele camioane au părăsit curtea societății cu permisiunea șefului unității, conducătorilor autotrenurilor fiindu-le permis accesul în incinta societății și plecarea cu respectivele autocamioane. Polițiștii bihoreni vor efectua verificări la societatea comercială care a expediat transportul”, spune comisar șef Alina Dinu – purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Reprezentanții Direcției Agricole, dar și cei de la Direcția Sanitar-veterinară și de la Garda de Mediu sunt acum în alertă și fac tot posibilul să dea de urma transportului care trebuie incinerat înainte ca soia modificată genetic să se amestece cu alte cereale.