Anchetatorii au reuşit să descopere identitatea fetiţei care a fost ucisă şi incendiată pe un câmp din judeţul Arad. Cadavrul copilei a fost găsit vineri pe un teren de lângă un cimitir, de câinele unui localnic.
Posibilii ucigași sunt mama biologică şi tatăl vitreg, care au fost duși la audieri. Oamenii legii trebuie să afle atât modul în care a fost ucisă fetița, cât și motivele pentru care familia nu a reclamat dispariţia micuței după 48 de ore.
Deși nu a recunoscut nimic, bărbatul în vârstă de 23 de ani a fost reținut în această dimineață. Acesta va fi prezentat astăzi în fața procurorilor cu propunerea de arestare preventivă. În fața procurorilor va ajunge și mama fetei.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a rămas acasă cu fetița de patru ani și cu un băiat de trei ani, deoarece mama copilei ucise era în maternitate, deoarece abia născuse cel de-al treilea copil.
Din spusele individului, fetița ar fi alunecat în baie și s-ar fi lovit cu capul de podea. Lovitura i-ar fi fost fatală. În ciuda acestui fapt, tatăl vitreg nu a chemat ajutoare, ci a decis să scape de cadavru, aruncându-l pe un câmp. Criminaliștii susțin că bărbatul i-a dat apoi foc ca să șteargă urmele.