Est News

La două luni de la incendiu în secția ATI, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanța ar putea fi redeschis în luna decembrie

Prefectura Constanţa a anunțat, luni seară, că Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, s-ar putea redeschide în luna decembrie.  Reamintim faptul că pe data de 1 octombrie, la Secția ATI a unității, a izbucnit un incendiu  soldat cu 7 pacienți morți.

La o lună de la producerea incendiului din Secția ATI a spitalului, a avut loc o ședință a Comisiei de Dialog Social condusă de prefectul Silviu Coşa, unde s-a discutat și despre situația unității medicale.

„În ceea ce priveşte Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, reprezentanţii Primăriei Constanţa estimează că, în luna decembrie, unitatea medicală ar putea fi redeschisă, cel puţin parţial. De asemenea, aceştia au transmis că astăzi, 01.11.2021, a fost depus proiectul tehnic la ISU Dobrogea Constanţa, urmând ca în cel mai scurt timp să fie eliberate avizele necesare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Instituția Prefectului.

În document se mai transmite că, „concomitent, se lucrează la expertiza tehnică a clădirii, precum şi la refacerea circuitelor şi a instalaţiilor electrice, astfel încât clădirea să prezinte o siguranţă absolută în exploatare”. Sursa citată menţionează că angajaţii Spitalului de Boli Infecţioase sunt detaşaţi la alte unităţi medicale.

„Managerul interimar al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa a adus la cunoştinţă faptul că, în acest moment, 40 dintre angajaţi sunt detaşaţi la alte unităţi medicale pe o perioadă de trei luni, iar 95 sunt detaşaţi pe o perioadă de 30 de zile, care va fi prelungită în urma demersurilor realizate împreună cu managerii unităţilor sanitare din judeţ şi cu DSP Constanţa”, a precizat Prefectura.

Exit mobile version