Est News

Autoritățile din Voluntari – Pipera au asfaltat o stradă aflată în stare perfectă, fără nicio groapă

Culmea ironiei pe o stradă din Pipera. Strada Toma Caragiu din Voluntari (Pipera) are sens unic și este o arteră intens circulată care face legătura – via Emil Racoviță- între Bulevardul Pipera și Autostrada București – Ploiești sau DN2.

Autoritățile au luat decizia să repare această stradă, deși ea este în stare perfectă, fără nicio groapă. Strada care era extrem de bună, a fost decopertată și asfaltată din nou.

Nimeni nu înțelege de ce autoritățile au luat această decizie. Din pozele făcute de oameni în timpul decopertării, se poate observa calitatea bună a vechiului asfalt și lipsa oricărei imperfecțiuni.

„Strada Toma Caragiu nu a avut absolut nicio gaură și nicio fisură. A fost asfaltată în urmă cu câțiva ani și era în perfectă stare, coală de hârtie. Asta lăsând la o parte că are un singur trotuar de circa 50 de cm, obturat de 7-8 stâlpi de electricitate. Noi, vecinii de aici, ne întrebăm de ce a fost nevoie ca primăria să facă o astfel de lucrare. Am vrea să ne prezinte câteva dovezi, poze, filmulețe, orice, prin care să ne justifice acest demers complet inutil făcut din bani publici. Să ne arate că a avut măcar o gropiță, o fisură, ceva. Vă spun eu că ar fi imposibil. Din pozele făcute de noi în timpul decopertării se vede clar acest lucru.”, a declarat unul dintre locuitori.

Tot locuitorii se întreabă de ce strada lor care nu necesita nicio intervenție a fost reasfaltată, în timp ce o strada din apropiere -Emil Racoviță – zace de ani de zile plină de gropi, petice și denivelări.

Exit mobile version