Sfârșit tragic pentru o femeie în vârstă de 38 de ani din Iași, care ieșise la cumpărături. Aceasta a început să se simtă rău într-un magazin din Iași, fiind chemată de urgență o ambulanță. Echipajul a descoperit că aceasta era infectat cu COVID-19 și avea o saturație de oxigen de doar 20%.
„Soțul ne-a povestit că de 10 zile se tratează la domiciliu cu medicație antitermică, antiinflamatorie pentru gripă. Nu a apelat nici medicul de familie, a considerat că e o simplă gripă și când s-a agravat se aflau în magazin. Echipajul inițial de ambulanță care a evaluat-o a găsit că saturația de oxigen în sânge era de 20%, respirații agonice, tensiune nemăsurabilă, iar la ajungerea echipajului ATI era în stop cardio-respirator”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași.
Echipajul medical a reușit să o stabilizeze pentru scurt timp pe femeie, care a fost apoi transportată imediat la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon”, unde a intrat în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată.
„A fost confirmat și testul PCR după câteva ore, pacienta era însă decedată. Familia a fost înmărmurită de acest anunț și echipa medicală a fost și este extrem de îndurerată, deși au trecut aproape 24 de ore de la eveniment. Este clar un caz de COVID-19 care omoară un pacient tânăr, fără nicio afecțiune, de 38 de ani, care nu s-a vaccinat, s-a tratat singur acasă pentru ce a crezut că e o simplă gripă”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu.