Deznodământ fericit în cazul unui turist de 26 de ani, care a avut nevoie de ajutorul salvamontiștii brașoveni. Aceștia au avut o misiune contracronometru, derulată după lăsarea întunericului, pentru a veni în ajutorul unui turist care a căzut victimă unei situații dificile, din care a ieșit doar cu sprijinul salvatorilor montani.
Din câte s-a anunțat duminică seară, 7 noiembrie, pe pagina de Facebook a Salvamont România, a fost vorba despre o acțiune a salvamontiștilor din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Brașov (Salvamont Poiana Brașov) și a Serviciului Public Județean Salvamont Brașov „pentru recuperarea unei persoane aflată în stare de ebrietate și blocată într-o zonă de abrupt”.
„Colaborarea exemplară dintre cele două servicii salvamont au făcut posibilă recuperarea victimei în cel mai scurt timp din zona abruptă în care se rostogolise aproximativ 100 metri. Persoana, în vârstă de 26 de ani, a fost predată echipajului SMURD sosit la fața locului pentru îngrijiri medicale!”, din câte s-a anunțat din direcția Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, pe aceeași rețea de socializare.
Reprezentanții Salvamont Poiana Brașov au oferit câteva informații cu privire la starea bărbatului care a ajuns în grija echipajului SMURD, după ce s-a rostogolit pe panta abruptă:
„Numai norocul a făcut să sufere doar traumatisme minore, respectiv plăgi escoriate la nivelul membrelor și capului”, conform sursei citate. S-au făcut publice și imagini din timpul operațiunii de salvare, una derulată, după cum se poate vedea, după lăsarea întunericului, și într-o zonă abruptă și destul de greu accesibilă.”