Est News

În țara unde se refuză discuțiile despre sarcină și protecție, o fetiță de zece ani este însărcinată

În țara în care se refuză predarea unei materii care să le învețe pe fetițe despre sarcină și protecție, o elevă de 10 ani din localitatea Agighiol, județul Tulcea. Nici tatăl nu este mai prejos, acesta având doar 16 ani. De teama mamei, fetița a ascuns sarcina, iar acum este deja în luna a cincea.

Cazul a fost descoperit, după ce fata nu a mai mers la şcoală. În momentul în care asistentul social a mers la familie să afle ce se întâmplă, s-a aflat că fata este însărcinată în cinci luni şi a fost alertată imediat Poliţia.

Acum, autorităţile au făcut o comisie pentru a se stabili ce se va întâmpla cu copila însărcinată, dar și cu tatăl minor, iar poliţiştii au declanșat la rândul lor o anchetă.

La rândul lor, cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au solicitat formarea unei comisii care să stabilească ce se va întâmpla cu fata.

În ceea ce privește sarcina, medicii au stabilit că este mult prea înaintată pentru un avort şi atunci s-a decis ca minora să o ducă până la capăt, sub supravegherea specialiştilor.

Conform datelor DGASPC Tulcea, în acest an, în acest județ s-au înregistrat 18 cazuri în care minore, cele mai multe sub 16 ani, au rămas gravide. De asemenea, la începutul acestui an, UNICEF anunţa că România este pe locul doi în Uniunea Europeană la rata de naștere în rândul mamelor adolescente.

Exit mobile version