Est News

Vaccinul antigripal sau testele pentru glicemie se pot face și în farmacii, dar contra cost

Veste bună pentru oamenii care vor să facă vaccinul antigripal sau testele pentru glicemie, dar nu vor să meargă la spital. De acum înainte, acestea se pot face și în farmacii. Un ordin de ministru reglementează aceste servicii, care vor fi efectuate contra-cost.

Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor din România, a declarat că urmează ca pentru fiecare din serviciile din farmacie să se elibereze ghiduri de practică farmaceutică. Scopul este ca fiecare farmacie care va presta aceste servicii să o facă într-un cadru legal, standardizat, armonizat.

„Poate că unele servicii se prestau deja în farmacie, dar nu exista cadrul legal. Vor fi cursuri de instruire, care vor dura de la câteva zile, la câteva săptămâni. În primă etapă ar urma să fie aprobate ghiduri pentru trei servicii farmaceutice”, a declarat Anca Crupariu. 

Exit mobile version