Est News

În primele nouă luni ale acestui an, cifra de afaceri pentru Antibiotice Iași a crescut cu 21% în comparație cu perioada similară din 2020

Anul 2021 a fost unul prosper pentru Antibiotice Iaşi, care a realizat, în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri netă în valoare de 247,83 milioane lei, mai mare cu 21% în comparaţie cu valoarea realizată în perioada similară din 2020, exportul reprezentând 39% din aceasta, conform datelor remise, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti.

Pentru producţia substanţei active Nistatina, Antibiotice deţine statutul de lider mondial, acoperind 55% din piaţa internaţională, se menţionează în raportul transmis BVB. Valoarea profitului brut a fost, la finele lunii septembrie, de 18,68 milioane lei, la acelaşi nivel cu cel din perioada similară a anului trecut, şi cu cel planificat.

În primele 9 luni a anului 2021, valoarea medicamentelor eliberate către pacienţii din România a fost de 15,3 miliarde lei (în preţ de distribuţie), în creştere cu 18% comparativ cu perioada similară a anului 2020.

Valoarea exportului de produse finite a fost de 60,02 milioane lei la nivelul valorii planificate atât din punct de vedere valoric cât şi din punct de vedere al marjei de profit.

Activitatea de producţie s-a concretizat în 244,7 milioane unităţi farmaceutice sub formă de comprimate, capsule, produse parenterale, produse topice (unguente, creme, geluri), supozitoare, ovule, produse biocide, pe toate cele trei divizii de producţie. Valoric, producţia totală realizată în primele nouă luni este de 239,9 milioane lei.

Antibiotice Iaşi este listată la categoria Premium a Bursei de Valori Bucureşti din anul 1997. Capitalizarea bursiera a Antibiotice la data de 30 septembrie 2021 a fost de 381,32 milioane lei.

Exit mobile version