Testele de salivă din școli au fost un subiect de dispută încă de la veste implementării. Cadrele didactice nu sunt pregătite pentru așa ceva, iar părinții vor ca elevii să fie testați de persoane specializate. Cu toate acestea, astăzi Ministrul interimar al Educaţiei a declarat că testarea în școli nu s-ar putea face de către personal specializat, așa cum cer unele organizații ale părinților. Sorin Cîmpeanu susține că procesul atât de necesar pentru siguranţa sanitară în unitățile de învățământ va fi din prima clipă blocat, asta pentru că în România există deficit de personal medical în general, cu atât mai mult în şcoli.
Cîmpeanu a răspuns întrebării adresate de jurnaliști, potrivit căreia uneie asociaţii de părinţi cer ca testarea în școli să se facă de personal specializat, nu de către cadrele didactice care s-ar putea infecta.
„Personal specializat înseamnă personal medical. Ştim foarte bine că în România avem deficit de personal medical în general, cu atât mai mult în şcoli. Deci testarea de către personalul medical, o spun cu toată responsabilitatea, ar bloca din prima clipă acest proces de screening atât de necesar pentru siguranţa sanitară în şcoli. Exclusă posibilitatea. Am solicitat Ministerului Sănătăţii şi aşteptăm procedura de administrare a acestor teste”, a declarat Ministrul interimar al Educației.
Primele teste pe bază de salivă ar urma să ajungă săptămâna viitoare în unităţile de învătământ din ţară.
„Ministerul Educaţiei nu are competenţă pentru administrarea testelor. Am solicitat elaborarea acestei procedurii la nivelul Ministerului Sănătăţii. La timp înseamnă înainte de sosirea testelor în şcoli pentru că ar fi un dezastru să avem testele în şcoli şi să nu ştim cum să le folosim”, a mai spus Cîmpeanu.