Pentru că spitalele sunt arhipline, iar unii pacienți COVID-19 s-ar putea trata și acasă, dacă ar avea medicamentele necesare, Parlamentarii vor să oblige Guvernul să permită farmaciilor cu circuit deschis să comercializeze medicamentele anti-Covid prevăzute în protocolul de tratament elaborat de Ministerul Sănătății. Potrivit unui proiect de lege, Agenția Națională a Medicamentului va trebui să autorizeze temporar distribuția acestor medicamente, care vor contribui la reducerea internărilor și, implicit, a deceselor.
Favipiravirul este cel mai cunoscut tratament anti-COVID-19 și se dă doar în spitale, dar bolnavii nu sunt duși de ambulanțe decât dacă starea lor se agravează. În acest context, senatorii și deputații AUR încearcă să forțeze Guvernul să lase la liber tratamentele pentru Covid.
”Evoluția pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2, după 1 an și jumătate de la debutul acesteia, se manifestă cu o morbiditate și o mortalitate nemaiîntâlnite în sec. XXI, mortalitate care a ajuns la 500 de pacienți / zi în secțiile ATI ale unităților spitalicești din România. În aceste condiții, se impune luarea unor măsuri de extremă urgență pentru combaterea pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2, prin reglementarea unei proceduri de autorizare în regim de urgență a medicamentelor indicate în protocolul de tratament al bolii Covid-19, ce sunt, în fapt, utilizate în prima linie, alături de vaccinuri care au fost aprobate în regim de urgență de către EMA-Agenția Europeană a Medicamentului”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ depus la Senat.