Învățământ deficitar în școlile și grădinițele din județul Dolj, acolo unde în mai multe unități de învățământ niciun cadru didactic nu este vaccinat. Cinci grădinițe din județul Dolj au rata de vaccinare zero, transmite Gazeta de Sud.
Unitățile de învățământ în care niciun angajat nu este vaccinat sunt: Grădinița cu program normal Cârna, Grădinița cu program normal Racovița, Grădinița cu program normal Seaca de Câmp, Grădinița cu program normal Secu, Grădinița cu program normal Ungureni. La acestea se adaugă și Clubul Copiilor Bechet.
La nivelul județului Dolj sunt 70 de școli și grădinițe care săptămâna aceasta funcționează online pentru că rata de vaccinare a personalului angajat este sub 60%.
Potrivit reprezentanților ISJ Dolj aceste unități se vor deschide doar atunci când se va atinge pragul minim de vaccinare.