Sfârșit tragic pentru o tânără de 21 de ani, studentă la Medicină care avea toată viața înainte. Fata a murit, după ce un medic plictisit nu a consultat-o și i-a dat un diagnostic greșit. Familia fetei îi acuză pe medici că i-au greșit de două ori diagnosticul și au trimis-o acasă fără investigații de specialitate, deși fata avea dureri crunte.
Tânăra a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi cu dureri mari de spate. Mama ei spune că, după șase ore de așteptări, diagnosticul a fost de lombosciatică și au trimis-o acasă cu tratament. Dar starea tinerei s-a înrăutățit, așa că a ajuns din nou la urgențe, unde i s-a pus același diagnostic și a plecat, din nou, acasă.
„Fata nu mai voia la spital. Zicea: Nu mai vreau, mamă, nu ai văzut că am mers de două ori și nu mi-au făcut nimic? Nu mai vreau și nu mai vreau. Doamna de pe salvare a zis: măi, tu vomiți, ai febră, nu e ok, hai să te ducem. Și ne-am dus la spital iar, când a văzut-o doamna doctor i-a prescris analize, dar tot lombosciatică i-a pus diagnosticul. Dar intre timp fetei mele i-a apărut un abces la fund. Și i-am arătat doamnei doctor, ia uitați ce are Mihaela. Când a văzut și-a schimbat diagnosticul. A spus: repede, că fata asta o să moară. L-a chemat pe chirurg, care m-a dat pe mine afară și mi-a spus că fata se alintă în fața mea și nu știu ce i-a făcut acolo cum a consultat-o că am auzit-o doar pe ea cum țipa. Și și-a aruncat mănușile acolo unde le aruncă ei și a zis: cred că este un abces, dar dacă fata nu stă la consult și nu o operăm, moare”, a povestit mama tinerei.
Tânăra a decedat în secţia reanimare în urma unei infecţii generalizate. Familia tinerei a făcut plângere la spital şi vrea să se adreseze Parchetului pentru a se face dreptate. În urma plângerii depuse, conducerea Spitalului Judeţean Galaţi a început o anchetă.
„Pacienta a fost internată în spitalul nostru, unde a beneficiat de toate îngrijirile medicale și investigațiile necesare, care au fost adaptate modificărilor apărute pe durata spitalizării. Din păcate evoluția a fost nefavorabilă. Pe toată durata internării s-a menținut legătură cu mama pacientei și ne pare nespus de rău de pierderea suferită. Sesizarea depusă dimineață urmează a fi analizată, rezultatul urmând a fi transmis mamei”, a transmis purtătorul de cuvânt al spitalului din Galați, Violeta Șapira.