Est News

Municipiul Vaslui va avea opt autobuze hibrid

Luna noiembrie a anului curent marchează pentru municipiul Vaslui o etapă deosebit de importantă în dezvoltarea transportului public local, prin achiziția celor 8 autobuze hibrid care vor fi cât de curând oferite spre folosință vasluienilor. Acesta mijloace moderne de transport au fost obținute prin proiectul Achiziție material rulant 8 autobuze hibrid și 10 troleibuze, în cadrul proiectului Extinderea rutelor, traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători, finanțat cu fonduri europene.

Cele 8 mijloace moderne de transport în comun au o valoare de 11.946.000 lei și, prin punerea lor în circulație, vasluienii vor beneficia de un mediu mai curat, ca urmare a reducerii noxelor. Fiecare autobuz hibrid are 33 locuri pe scaune și 67 în picioare, motoare diesel hibrid (motorul electric alimentat în timpul mersului contribuie la diminuarea poluării), prize de încărcare a telefoanelor, aer condiționat / sistem de încălzire a aerului în sezonul rece, sistem de supraveghere video și rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Odată cu implementarea componentei de extindere a infrastructurii de transport în comun, se vor moderniza 69 din stațiile auto și se vor crea încă 25. Prin acest proiect, vor deveni funcționale și sisteme de e-ticketing (gestionarea activităților legate de emiterea de bilete).

Astfel, municipiul Vaslui este primul din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est care a achiziționat și va pune în funcționare autobuze hibrid pentru transportul public de călători, a declarat reprezentantul Mercedes în România.

 

 

Exit mobile version