Est News

Primăria Berezeni a finalizat căminul de bătrâni. Suma de 600.000 de euro este alocată pentru îngrijirea la domiciliu

În comuna Berezeni a fost finalizată construcția centrului social pentru persoanele vârstnice. Investiția este extrem de importantă pentru autoritățile locale, în condițiile în care foarte multe persoane în vârstă au rămas singure și nu are cine să le îngrijească.

Obiectivul proiectului este creșterea calității vieții pentru 150 de persoane de peste 65 ani aflate în situații de risc. Investiția din comuna Berezeni se derulează prin POR 2014-2020 și are o valoare totală de 4.758.656 lei, din care finanțarea UE este de 4.083.012 lei.

Toader Dima, primarul comunei Berezeni, ne-a spus că proiectul are două componente: construcția unui cămin pentru bătrâni și prestarea de servicii sociale la domiciliu pentru persoanele în vârstă. Dacă pentru construcția centrului este alocată suma de un milion de euro, pentru îngrijirea la domiciliu a beneficiarilor este alocată suma de 600.000 de euro, care reprezintă finanțarea acestor activități pe o perioadă de trei ani.

„Acum suntem în perioada de achiziții a tuturor acestor servicii și am publicat licitația pe SEAP. Vrem ca din primăvara anului viitor aceste servicii sociale din cadrul proiectului adresate persoanelor de vârsta a treia să funcționeze”, a spus Toader Dima.

Astfel, la acest centru social se va putea servi o masă caldă, pentru cei care se pot deplasa. Pentru persoanele care nu se pot deplasa, au fost comandate două mașini, una pentru transport persoane și alta pentru transportul mesei calde. În aceste cazuri, asistentele sociale se vor deplasa la domiciliul persoanelor vârstnice pentru a le da masa și îngrijirea de care au nevoie. Bătrânii care vin la centru au la dispoziție medici, asistente, infirmiere și vor putea beneficia de tratament, de ședințe de fizioterapie etc.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Exit mobile version