de Dănuț CIOBANU
Conducerea Partidului Mișcarea Populară Vaslui a organizat o conferință de presă, pentru a clarifica o serie de informații apărute în spațiul public. Principalul mesaj transmis membrilor și simpatizaților a fost că PMP își menține identitatea și nu va fuziona cu PNL. Dacă liberalii au nevoie de oameni și soluții, PMP este dispus să se implice pentru a depăși actuala perioada de criză.
„Conducerea PMP a primit o invitație de la PNL pentru a avea discuții în vederea stabilirii unei colaborări. S-a făcut o comisie de negociere și așa a apărut că va avea loc o absobție a PMP, ceea ce nu e adevărat. În Colegiul Național, în urmă cu o săptămână, s-a hotărât clar că va fi făcută o echipă de negociere cu PNL, dar a fost respinsă orice idee de absorbție sau fuziune cu PNL. Propunerea noastră a fost de a avea discuții de principiu de la nivel local până la nivel central. Membrilor de partid să nu le fie teamă de o fuziune la un nivel mai mare, Să nu le fie teamă, pentru că partidul va merge în continuare pe linia pe care o are”, a spus Maricel Gangu, președintele interimar PMP Vaslui.
Același mesaj a fost transmis și de Corneliu Bichineț prim-vicepreședinte interimar al PMP Vaslui.
„Vrem să colaborăm cu PNL, fără a fuziona. PMP e un partid de sine stătător și nu va fuziona. Oamenii să ni se alăture”, a fost mesajul lui Bichineț.
În continuare, acesta a făcut o scurtă radiografie a scenei politice, făcând referire și la situația economică cu care se confruntă populația. Una din marile probleme este inflația, care va anula măririle de pensii și salarii care sunt anunțate.
„De un an de zile, în Parlamentul României e mai mult circ și scandal. De două luni și ceva țara nu e guvernată, nu se găsesc soluții la problemele care s-au adâncit. Ca număr de voturi la alegerile locale, PMP a fost al treilea partid. Cu câteva mii de voturi nu am intrat în parlament. PMP e un partid de dreapta, aflat în opoziție în legislatura trecută și acum. PNL își dă mâna cu PSD, despre care spunea că e „ciuma roșie”. Premier va fi Ciucă care eu un om bun, eu îl cunosc. Acum fiecare negociază cu fiecare. Nu mai contează partidele care ajung la guvernare și să rezolve toate prblemele”, a spus Bichineț.
La conferința de presă a aprticipat și Ștefan Onilă, președintele PMP Bârlad. Acesta a precizat că are ca principal obiectiv dezvoltarea organizației, incluziv în zonele limitrofe ale municipiului.
„Vrem să avem organizații puternice și în comune. Avem un program de audiențe și întâlniri cu simpatizanți ai partidului. Ne dorim să avem cât mai mulți simpatizanți și să ne reorganizăm epntru a face o figură frumoasă în 2024”, a spus Ștefan Onilă.