Est News

Un adolescent în vârstă de 17 ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea! (Foto+Video)

Luni dimineață, un adolescent în vârstă de numai 17 ani și-a găsit sfârșitul după ce s-a răsturnat cu mașina pe care a conducea. Tragedia s-a petrecut pe un drum agricol, între comunele Pădureni și Lunca Banului. Din primele cercetări efectuate de polițiști, se pare că băiatul s-a urcat la volanul mașinii fără ca părinții să aibă habar, luând cu el și pe fratele său în vârstă de 16 ani. Autoturismul tocmai fusese achiziționat în urmă cu o zi. Din păcate, lipsa de experiență în materie de șofat a făcut ca adolescentul de 17 ani să piardă controlul volanului în momentul în care a ajuns într-o pantă, pe un drum agricol. Autoturismul s-a rostogolit de mai multe ori, provocându-le răni grave ambilor frați. Din păcate, cel în vârstă de 17 ani, aflat la volanul mașinii, a decedat pe loc. Într-un târziu, fratele mai mic și-a revenit în simțiri și a reușit să-și apeleze telefonic mama, care, la rândul ei, a alertat autoritățile. Năucit, băiatul nu a putut să ofere indicii despre locul în care s-a produs accidentul, însă echipajele de intervenție au reușit în cele din urmă să-i depisteze.

”La fața locului au fost trimise două ambulanțe (una de tip B2 și una SMURD), ambele de la Huși. Unul dintre copii a comunicat cu mama sa, dar nu a știut să precizeze unde anume sunt. În cele din urmă, au fost localizați după telefonul mobil. Din păcate, băiatul în vârstă de 17 ani a fost găsit decedat”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.

Minorul de 16 ani a suferit multiple traumatisme și după ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportat de urgență la Spitalul Huși. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor producerii acestui accident rutier.

Exit mobile version