Est News

Iată cum arată lista finală cu numele miniștrilor care vor face parte din guvernul condus de Nicolae Ciucă

Ieri, PNL și PSD au stabilit listele finale cu numele miniștrilor care vor face parte din viitorul cabinet condus de fostul ministru al Apărării, Nicolae Ciucă.

În timp ce social-democrații au primit ministerele de forță din viitorul Executiv, cum ar fi Finanțele, Economia, Transporturile, PNL va avea mandatul premierului, Justiția, Fondurile Europene, Energia și ministerele dorite de Klaus Iohannis (Educația, Internele și Afacerile Externe). UDMR va primi Ministerul Dezvoltării, în urma unor negocieri acerbe cu PNL, dar și Mediul și portofoliul Sportului.

De menționat este și că 5 dintre cei opt miniștri PNL sunt susținuți de președintele Klaus Iohannis: Predoiu, Bode, Aurescu, Cîmpeanu și Popescu.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni seara, după ședința conducerii PSD că România a intrat într-o altă etapă și că trebuie stabilizată, dar și că partidele din coaliție și-au propus să avem 7% din PIB pentru investiții.

Guvernul Nicolae Ciucă:

Ministerul Finanțelor – Adrian Câciu (PSD)
Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu (PSD)
Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila (UDMR)
Ministerul Fondurilor Europene – Dan Vîlceanu (PNL)
Ministerul Economiei –  Marius Humelnicu (PSD)
Ministerul Energiei – Virgil Popescu (PNL)
Ministerul de Interne – Lucian Bode (PNL)
Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu (PNL)
Ministerul Muncii – Marius Budăi (PSD)
Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila (PSD)
Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu (PSD)
Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu (PNL)
Ministerul Apărării – Vasile Dîncu (PSD)
Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu (apolitic, susținut de PNL)
Ministerul Mediului – Tanczos Barna (UDMR)
Ministerul IMM-urilor, Antreprenoriatului și Turismului – Daniel Cadariu (PNL, deputat de Suceava, susținut de Gheorghe Flutur)
Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu (PSD)
Ministerul Digitalizării – Florin Roman (PNL)
Ministerul Tineretului și Familiei – Gabriela Firea (PSD)
Ministerul Sportului – Eduard Novak (UDMR)
Exit mobile version