Est News

Bârlad Value Centre – primul centru comercial din oraș va fi inaugurat în 30 Noiembrie

Branduri internaționale și naționale, primul Hypermaket Carrefour din județ,  zonă de food court cu un design deosebit, dar și multe alte surprize îi așteaptă pe bârlădeni la primul centru comercial din oraș.

Primul centru comercial din Bârlad va fi inaugurat de către Prime Kapital, unul din principalii  dezvoltatori și investitori de pe piața imobiliară din România, cu activitate în Europa Centrală și de Est.  Bârlad Value Centre va găzdui o vastă selecție de magazine, menite să satisfacă toate categoriile de vârstă și interese, pe o suprafață totală de aproximativ 20.000 mp. În plus, centrul comercial include primul hypermarket Carrefour din județul Vaslui, o zonă de servicii, o zonă de fashion, cafenele cu terase exterioare și un food court modern pentru ca bârlădenii să se poată bucura de experiențe cât mai plăcute. Bârlad Value Centre va fi punctul de atracție din oraș atât ca destinație de cumpărături, cât și ca locație de petrecere a timpului liber. Noul centru comercial va deservi orașul Bârlad și localitățile limitrofe și va crea astfel peste 600 de noi locuri de muncă.

Începând cu 30 Noiembrie, bârlădenii sunt întâmpinați cu o selecție de branduri internaționale și naționale precum: Carrefour Hypermarket, Hervis, Sinsay, C&A, Jysk, Noriel, Takko, Sportisimo,  New Yorker, CCC, Pepco, Deichmann, Flanco, KFC, Spartan, Mesopotamia, Agroland și multe altele.

Prime Kapital a luat toate măsurile de protecție și prevenire a răspândirii COVID-19, astfel încât la Bârlad Value Centre siguranța vizitatorilor, angajaților și personalului auxiliar să primeze.

 

 

 

Exit mobile version