Est News

De ce este important să verifici periodic instalația electrică din casă?

Defecțiunile apărute la instalațiile electrice au cauzat în primele 8 luni ale anului aproximativ 27% dintre incendiile din locuințe, adică peste 1.300 de incendii la nivelul țării, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Pentru a preveni evenimente care pot avea urmări tragice trebuie să respectăm câteva reguli simple și să luăm măsuri imediat ce observăm că ceva este în neregulă cu instalația electrică din casă.

 Dar care sunt semnele defecțiunilor sau funcționării anormale a instalației electrice? O priză ieșită din perete, scântei sau zgomote când acționăm un întrerupător sau introducem un ștecher în priză, miros de încins/ars sau un “sfârâit” suspect în dreptul receptoarelor electrice sau a aparatajului (prize, întrerupătoare, tablouri electrice) sunt lucruri pe care nu avem voie să le ignorăm.

Mai mult, instalațiile electrice trebuie să fie verificate și reparate/ înlocuite ori de câte ori este necesar, dar nu cu meșteri de ocazie, ci cu persoane autorizate.

 

Pentru a preveni incidente grave, specialiștii Delgaz Grid și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență recomandă:

 

 

Instalaţiile electrice interioare sunt în proprietatea consumatorilor, fiind în responsabilitatea acestora să le utilizeze corect, să le verifice şi să le remedieze eventualele defecţiuni cu ajutorul specialiștilor. O deficienţă aparent minoră (contactele slăbite, comutatoare, prize sau tablouri electrice uzate) poate duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave.

Majoritatea incendiilor la locuințe sunt generate de utilizarea instalațiilor electrice defecte sau cu improvizații, a coșurilor de fum necurățate sau defecte și a mijloacelor de încălzire cu defecțiuni sau fără respectarea măsurilor de prevenire specifice, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Astfel, în primele opt luni ale acestui an, numărul incendiilor la locuințe a crescut cu 9,4% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la un total de 4.856 de astfel de evenimente. Dinamica acestor incendii în funcţie de tipul locuinţelor relevă faptul că locuinţele de tip unifamilial (case individuale) sunt mai vulnerabile din cauza unor factori precum tipul materialelor de construcții folosite sau incidența improvizațiilor efectuate de proprietari ori persoane neautorizare la rețeaua electrică a locuinței sau a sistemelor de încălzire a acesteia.

Mai multe sfaturi și recomandări despre utilizarea în siguranță a surselor de energie și gaze pot fi găsite pe conturile de social media ale proiectului Romania Sigură.

 

 

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 82.300 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.

Exit mobile version