46 de români și 24 de străini sunt așteptați să ajungă în România după ora 16:30. Zborul special pentru repatrierea cetăţenilor români blocaţi temporar în Africa de Sud a decolat din Johannesburg la ora 3: 54 (ora locală/ora României), în urma îndeplinirii cu succes a tuturor procedurilor şi formalităţilor necesare, aeronava fiind aşteptată să aterizeze la Bucureşti în jurul orei 16,30 în această după-amiază.
„Avem două situaţii. Pe de o parte, dacă vorbim de sportivi, aceştia nu vor coborî din avion şi vor fi direcţionaţi spre Baia Mare, vor fi testaţi acolo, iar în situaţia a doua avem pasageri care vor coborî din avion, o parte dintre ei bineînţeles că vor intra în ţara noastră, iar o altă parte îşi vor continua drumul în ţările lor. Absolut toţi care vor coborî din avion vor fi testaţi de către noi pe aeroport, bineînţeles că ei vor intra printr-un culoar special, cei care doresc să meargă după această testare vor rămâne în ţară în locurile pe care ni le vor preciza pentru carantină, se va face acest lucru pentru fiecare în parte, cine nu are această posibilitate, pentru a realiza o carantină corespunzătoare în locaţia pe care o are, putem să susţinem partea aceasta prin carantină instituţionalizată (…). Nu au simptome, cu atât mai mult cu cât au fost testaţi când au fost urcaţi în avion, a fost obligatoriu să aibă un test”, a precizat Dr. Oana Nicolescu, şeful DSP Bucureşti.
Aeronava Tarom care îi va aduce acasă pe români va la Baza Aeriană 90 Bucureşti.