Polițiștii de frontieră din sectorul mehedinţean Şviniţa au salvat din apele Dunării 22 de migranți din Irak și India, printre care și copii. Corina Moraru, de la Poliţia de Frontieră Mehedinţi, a precizat pentru că în barcă se afla inclusiv un bebeluş de două luni, ţinut în braţe de unul dintre cetăţenii străini. Ambarcaţiunea pneumatică era supraîncărcată, fiind depăşită capacitatea de şapte persoane, care asigură navigarea în condiţii de siguranţă şi avea motorul defect. Cetăţenii străini au fost nevoiţi să vâslească cu ajutorul unor vâsle improvizate.
„Colegii din Serbia ne-au anunţat că au interceptat o barcă supraîncărcată cu persoane care sunt în derivă şi sunt în pericol de a se îneca. Migranţii voiau să treacă de pe malul sârbesc în România, dar au fost duşi înapoi pe malul sârbesc, întrucât trebuiau să fie transportaţi la cel mai apropiat punct de ajutor, iar acesta era mult mai aproape de Serbia”, a explicat, joi seara, Corina Moraru.
Ambarcaţiunea pneumatică era supraîncărcată, fiind depăşită capacitatea de şapte persoane, care asigură navigarea în condiţii de siguranţă şi avea motorul defect, cetăţenii străini fiind nevoiţi să vâslească cu ajutorul unor vâsle improvizate.