Declarație politică
George Șișcu, deputat PNL de Tulcea:
Bugetul de stat pe 2022 ar putea fi adoptat până la sfârşitul lunii decembrie, astfel încât înainte să intrăm în noul an să ştim cu toţii câţi bani primeşte fiecare domeniu şi care sunt proiectele prioritare.
De asemenea, un buget aprobat cât mai repede ar fi un semnal important şi pentru mediul de afaceri, iar antreprenorii ar cunoaşte încă din această lună care sunt proiecţiile cu privire la cursul leu-euro, care va fi creşterea economică şi în ce măsură taxele şi impozitele vor rămâne la nivelul actual. De altfel, soluţia logică în contextul pandemic actual ar fi să nu existe mişcări bruşte în ceea ce priveşte fiscalitatea, mai ales că ultimii doi ani au fost extrem de dificili pentru antreprenorii români.
Fără îndoială că sunt necesare măriri de pensii şi salarii, iar bugetul va prinde banii necesari pentru aceste majorări. Dar în egală măsură, România are nevoie şi de investiţii serioase în 2022, pentru a avea o creştere economică sănătoasă şi pentru a putea spera să reducem într-un timp rezonabil decalajele faţă de ţările dezvoltate ale Europei.
Totodată, bugetul pe care liderii coaliţiei îl discută în aceste zile va trebui să conţină alocări financiare importante pentru toate regiunile, fără a avantaja o zonă sau alta.
Sunt necesare de asemenea fonduri consistente atât pentru educaţie cât şi pentru sănătate, mai ales că nu am depăşit încă pandemia, iar anul 2022 încă poate oferi surprize din acest punct de vedere. Trebuie să fim pregătiţi, astfel încât să avem asigurate sumele necesare pentru sectorul medical.
Bugetul de stat nu poate niciodată mulţumi pe toată lumea, dar el trebuie întocmit realist şi în funcţie de priorităţi.
Am convingerea că actuala coaliţie va reuşi să treacă bugetul prin Parlament înainte de Crăciun, iar 2022 să fie anul în care să auzim mai puţin despre tot felul de controverse politice şi mai mult despre proiectele noi pe care românii le aşteaptă.