Est News

Un nou eveniment la Centrul Europe Direct Vaslui: „HI5I Hai alături de 9 generaţie europeană”

Centrul Europe Direct Vaslui are plăcerea de a vă invita, pe data de 16 decembrie 2021, începând cu ora 13, la evenimentul „HI5I Hai alături de 9 generaţie europeană”, pentru a sărbători apartenenţa Centrului la Reţeaua Europeană Europe Direct, ce cuprinde în acest moment 424 de centre de informare în cele 27 de state membre UE, din care 24 pe teritoriul României.

Consiliul Judeţean Vaslui, în calitate de structură gazdă, administrează din anul 2005 Centrul Europe Direct Vaslui, aflat sub directa coordonare a Comisiei Europene, prin Reprezentanţa sa din România, aflat la cea de-a 5-a generaţie, 2021-2025. Considerat antena UE în plan local, Centrul Europe Direct Vaslui furnizează un serviciu de informare despre UE, gratuit, obiectiv, non-discriminatoriu şi interactiv cetăţenilor din judeţul Vaslui şi organizează evenimente axate pe priorităţile de comunicare ale UE, adaptate nevoilor şi solicitărilor comunităţii locale.

Având în vedere buna colaborare pe care am avut-o de-a lungul anilor, ne-am bucura să ne fiţi alături la evenimentul ce se va desfăşura atât fizic, la sediul Europe Direct Vaslui, din strada Mihail Kogălniceanu nr.25, municipiul Vaslui, cât şi online.

Pentru o bună organizare în contextul pandemic, vă rugăm să ne confirmaţi/infirmaţi participarea, până la data de 10 decembrie 2021, menţionând prezenţa dvs la sediul Centrului sau online. Persoană de contact – Dumitraş Mihaela, ofiţer comunicare, telefon 0235/361652, e-mail europedirectvaslui@cjvs.eu.

 

Exit mobile version