Est News

Inspecția Muncii Vaslui a verificat brutăriile și magazinele care comercializează pâine

În perioada 22.11 – 26.11.2021,  Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui a desfăşurat, în cadrul unei campaniei organizate la nivel naţional, acţiuni de control în domeniul relaţiilor de muncă şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la unităţile care au ca obiect de activitate fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase – cod CAEN 107 și comerțul cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate – cod CAEN 4724.

Motivarea campaniei: Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, datorită consecințelor sociale și economice pe care le produce și anume: -persoana care prestează muncă nedeclarată este lipsită de protecție socială; -persoana care prestează muncă nedeclarată, nu are siguranța plății muncii prestate, plata făcăndu-se în funcție de bunăvoința angajatorului; -angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a responsabiliza pe lucrător pentru eventualele prejudicii produse de acesta; -condiții precare de muncă pentru lucrători și riscurile pe care acestea le implică pentru sănătatea lucrătorilor; -fondurile sociale și bugetul de stat sunt prejudiciate prin sustragerea de la plata impozitelor și a contribuțiilor sociale;

Obiectivele campaniei: Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniile mai sus menționate, a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; Identificarea angajatorilor care utilizeazează nelegal munca copiilor şi a tinerilor; Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în REVISAL și de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își are sediul social; Creşterea gradului de conștientizare  a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; Diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniile mai sus menționate, a prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă; Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicare de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

În domeniul relațiilor de muncă au fost controlaţi un număr de 17 angajatori, inspectorii de muncă constatând că un angajator utiliza muncă nedeclarată, fiind descoperită 1 persoană care desfășura muncă fără forme legale, acest angajator fiind sancționat contravențional cu amendă de 20.000 lei.Totodată la un angajator a fost constatată muncă subdeclarată  pentru 1 persoană (salariatul în acte are un venit mic, dar în realitate primește mai mulți bani), acest angajator fiind sancționat contravențional cu amendă de 10.000 lei.

În urma efectuării acestor controale și a neconformităților constatate au fost dispuse 38 de măsuri. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă  au fost controlaţi un număr de 14 angajatori. În urma efectuării acestor controale și a neconformităților constatate au fost dispuse 32 de măsuri, 14 angajatori fiind sancționați contravențional cu avertisment scris.

Deficienţele constatate au fost următoarele: În domeniul relaţiilor de muncă – Angajatorul nu păstrează la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă, pentru salariații care prestează activitate în acel loc; Angajatorul nu ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat cu evidențierea orei de începere a activității și celei de sfărşit al programului de lucru.

În domeniul sănătății și securității în muncă – Nu sunt desemnaţi lucrători care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor; Neasigurarea tuturor semnalizărilor de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă; Lipsa controlului medical periodic a lucrătorilor; Instalațiile si echipamentele electrice aferente nu sunt verificate periodic; Angajatorii nu au realizat evaluarea riscurilor pentru securitate și sănătate în muncă.

 

 

Exit mobile version