Un incendiu a fost depistat la timp, înainte să provoace un dezastru la Spitalului Judeţean de Urgenţă din Brăila. Noaptea trecută, un pacient a încercat să incendieze salonul unde era internat. Bărbatul a dat foc unui cearşaf, dar incendiul a fost observat şi stins la timp de personalul medical. Conform purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, colonelul Ştefan Stoian, în acest caz a fost solicitată o ambulanţă pentru transportarea pacientului respectiv la Spitalul de Psihiatrie.
,,Este vorba despre un pacient cronic consumator de alcool, care a intrat într-un sevraj în timp ce se afla pe secţie şi a încercat să dea foc unui cearşaf cu o brichetă pe care o avea în buzunar. Nu a reuşit, personalul medical de pe secţie a intervenit imediat, l-a imobilizat şi l-a trimis la psihiatrie. Pacientul era internat pe Secţia Medicală şi, fiind agitat încă de la internare, a fost supravegheat în permanenţă”, a declarat managerul SJU Brăila, Delia Râşnoveanu.