Săptămâna aceasta, jandarmii și polițiștii au desfășurat activități preventiv-educative pe linia faptelor antisociale în instituțiile de învățământ din municipiul Vaslui. În urma acestor activități peste 150 de elevi sunt mai informați și mai conștienți de pericolul ce ar putea să apară.
Acțiunile s-au desfășurat la liceele ,,Ion Mincu” și ,,Ștefan Procopiu”, iar pe timpul desfășurării acestora au fost prezentate principalele infracțiuni sau acte antisociale săvârșite de către copii, consecințele legale, sociale și morale ale acestor fapte și diverse elemente legislative, printre care și prevederile legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive. De asemenea elevii au fost informați cu privire la principalele fapte antisociale care pot fi săvârșite de către aceștia și de implicațiile pe care le-ar putea avea asupra viitorului lor.
Astfel de acțiuni vor mai avea loc și în viitor și se vor desfășura în cadrul campaniei de prevenire a delicvenței juvenile ,,Siguranță în Școli!”, campanie inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Centrul Regional Iași al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui.