Declarație politică
George Șișcu, deputat PNL de Tulcea:
Există multe întrebări la nivel mondial privind noua tulpină Omicron și din păcate nu avem încă date suficiente privind evoluţia bolii în următoarele luni.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, spunea zilele trecute că vaccinurile își păstrează eficiența în fața variantei Omicron, însă recunoştea că mai multe informaţii ştiinţifice vor fi cunoscute în perioada următoare. Cert este că specialiştii din România, inclusiv reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, consideră că tulpina Omicron ar putea deveni dominantă în ţara noastră în următoarele luni.
Avem aşadar un interval de câteva săptămâni la dispoziţie în care ne putem pregăti pentru un eventual val cinci. În acest timp vom afla cu siguranţă mai multe informaţii despre gravitatea cazurilor cu noua variantă. Nu trebuie să ne alarmăm mai mult decât e cazul, dar nici nu e indicat să stăm pasivi aşteptând cu mâinile încrucişate valul cinci.
Ştim la acest moment că vaccinarea este una dintre opţiuni, în timp ce unii specialişti afirmă că inclusiv la varianta Omicron sunt indicii că vaccinarea reduce riscul contactării unei forme severe a bolii.
Dar dincolo de discuţiile interminabile care au loc atât la noi, cât şi în alte state, privind contagiozitatea noii tulpini şi gravitatea cazurilor Covid, cea mai bună metodă pentru a evita îmbolnăvirea rămâne prevenţia.
Vin în curând sărbătorile de iarnă, iar cei mai mulţi dintre noi se vor întâlni cu rudele şi prietenii. Nu mai putem sta departe unii de alţii, suntem într-un moment de acalmie al pandemiei şi încet-încet ne întoarcem la vechile noastre tradiţii şi obiceiuri. Este bine că se întâmplă asta, dar în acelaşi timp trebuie să nu pierdem din vedere că pandemia încă nu a trecut, şi că putem contacta virusul în orice moment de neatenţie. Sper că vom ţine cont de reguli, astfel încât începutul noului an să ne găsească pe toţi sănătoşi şi cu putere de muncă.
Sunt convins că ne vom adapta şi reinventa, cum o facem de fiecare dată şi că vom trece cu bine peste acest sfârşit de an.