Pentru ca au vrut să ajungă cu SUV-urile pe pârtie, doi bărbaţi, tată şi fiu, au fost amendaţi, miercuri, cu 2.000 de lei. Cei doi intenţionau să urce la Crucea Eroilor şi au ales să facă deplasare chiar pe pârtie, însă maşinile au rămas înzăpezite.
„Patrula de jandarmi montani din cadrul Postului Muntele Mic, astăzi, 15 decembrie, în jurul orei 14.15, au surprins două persoane care se aflau cu autoturismele personale pe pârtia de schi „Borlova” din staţiunea Muntele Mic. În urma celor declarate s-a stabilit faptul că aceştia doreau să urce la Crucea Eroilor, alegând ca deplasarea s-o facă chiar pe pârtia de schi. Cum prima maşină a rămas înzăpezită, cei doi au decis să încerce s-o scoată din zăpadă cu cel de al doilea SUV. Din cauza stratului mare de zăpadă, aceştia nu au reuşit să tracteze autoturismul”, a transmis, miercuri, Jandarmeria Română.
Sursa citată a precizat că jandarmii montani au izolat zona, dat fiind faptul ca autoturismul a rămas pe pârtia de schi şi au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi pentru agrement.