Munca de acasă, lipsa unui birou sau a unui loc din casă pe care să îl putem amenaja în așa fel încât să putem lucra în tihnă, acestea sunt doar câteva dintre motive pentru care românii doresc să-și schimbe locul de muncă anul viitor. Un angajat din trei ia în calcul să-şi schimbe jobul în 2022 din motive legate de birou şi de modelul de lucru din companie, arată rezultatele unui sondaj publicat, vineri, de un dezvoltator imobiliar pe segmentul de birouri de clasa A.
„Spaţiile de lucru au rămas un factor decisiv în luarea deciziilor privind alegerea locului de muncă, în contextul în care sănătatea birourilor este în continuare esenţială pentru recâştigarea încrederii angajaţilor, iar pandemia nu dă semne că se apropie de final”, arată un sondaj iniţiat recent de Genesis Property în rândul a 1.100 de angajaţi din toată ţara.
Astfel, aşteptările angajaţilor legate de spaţiile de lucru rămân ridicate, iar peste o treime dintre ei spun că ar putea lua în calcul o schimbare de job în 2022 bazată inclusiv pe motive legate de siguranţa biroului lor sau de sistemul de lucru planificat de angajator pentru anul viitor.
Peste 81% dintre respondenţi sunt de părere că vor lucra în sistem hibrid sau doar de la birou în 2022, în timp ce doar 11% cred că angajatorul va opta ca echipa să continue să lucreze doar de acasă începând din ianuarie, deşi pandemia continuă să evolueze şi riscurile pentru sănătate sunt în continuare ridicate.
Astfel, mai mult de jumătate dintre angajaţii din România (55%) mizează pe o transformare radicală a birourilor companiei anul viitor, iar cei mai mulţi dintre ei vor să vadă atât o îmbunătăţire din punct de vedere al sistemelor sanitare (61,5%), cât şi spaţii interioare create special pentru a stimula starea de bine (47,5%) şi colaborarea în siguranţă a echipelor (37,8%). În acelaşi timp, două treimi dintre angajaţi ar dori să aibă mai multă lumină naturală în interiorul spaţiilor de lucru şi mai mult spaţiu verde în jurul clădirilor, două metode de a stimula creativitatea şi reduce stresul de la locul de muncă.
Aproape trei sferturi dintre angajaţi cred că viaţa lor profesională va evolua în bine în 2022. Perspectivele sunt susţinute şi de percepţia lor privind evoluţia companiei în care lucrează, despre care 47,1% cred că va fi bună în 2022, iar 24,4% chiar foarte bună, într-un context în care 33% dintre cred că şi economia României va fi pe trend ascendent anul viitor.
Sondajul a fost desfășurat la nivel naţional, în septembrie – octombrie 2021 prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.100 de utilizatori de internet din România. Aproape 54% dintre participanţi sunt femei, peste 50% au vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani, iar 53% au un venit net mai mare de 3.000 de lei.