Sărbătorile de Iarnă sunt trăite cu adevărat de către Dan Barna. Vicepreședintele USR a mers să taie porcul de Ignat în curtea unui gospodar din Ialomița, alături ce câțiva colegi și prieteni. Acesta s-a arătat foarte încântat de experiență, spunându-le gospodarilor că se pricep foarte bine la tăiatul porcului.
Cu această ocazie, vicepreședintele USR a realizat și un film cu isprava de Ignat, în care ajută la pârlitul și curățatul animalului și la porționarea șoriciului. Pe fundal, liderul USR povestește ce înseamnă pentru el această tradiție.
„În copilărie, de Ignat, eram negreșit la bunici. Pentru ei tăierea porcului era un moment esențial în pregătirile pentru Crăciun. Atmosfera era ca în mai toate casele în care această tradiție e păstrată: multă voie bună și sarcini judicios împărțite de gospodarul în a cărui curte te aflai. Noi, copiii, mârâiam întâi dimineața de frig și de trezit devreme, dar odată activați ajutam cu ce puteam, comentam curioși și încercam, nu întotdeauna cu succes, să nu stăm în calea adulților. Și mai erau distracțiile momentului: călăritul porcului, bășica umflată – cu boabe de porumb în ea ca să zornăie, competiția între copii ca să prinzi niște ureche crocantă sau coada și alte năzbâtii cu șorici”, povestește acesta.