Est News

Deputatul USR, Filip Havârneanu, a depus un proiect de lege prin care șoferii de Uber și Bolt să poată circula pe benzile dedicate transportului în comun

Deputatul USR, Filip Havârneanu, a depus un proiect de lege prin care șoferii de Uber, Bolt sau taxi-uri clasice au aceleași drepturi.

„Am solicitat ca autoturismele care efectuează transportul alternativ, respectiv prin intermediul unor platforme precum Uber sau Bolt, să poată utiliza banda special amenajată pentru transportul public în comun, așa cum se întâmplă acum în cazul taximetrelor.

În momentul de față, de această posibilitate beneficiază doar conducătorii auto care transportă persoane în regim de taxi și cred că prin folosirea benzilor de circulație pe care administrațiile locale le-au pus la dispoziție autobuzelor sau troleibuzelor, am putea preveni aglomerația sau ambuteiajele și, desigur, putem lua în calcul, mai puțină tensiune în trafic, determinată de blocaje și presiunea timpului”, anunță deputatul pe pagina sa de Facebook.

El susține că prin această prevedere se elimină discriminarea care există între șoferii clasici de taxi și cei la Uber sau Bolt și crește mobilitatea urbană.

„Avem nevoie de decongestionarea benzilor de circulație, nu doar pentru ca toți clienții care solicită transport să ajungă mai repede la destinație, ci și pentru a reduce stresul tuturor din traficul de zi cu zi”, a explicat el.

Tot el a depus un alt proiect de lege în care a solicitat modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

„Dorim să redefinim taxiul ca  autovehicul din categoria autoturisme cu până la maximum 9 locuri, în loc de 5. Găsesc justificat acest proiect pentru că, deseori, apar grupuri mai mari de patru persoane care au nevoie să utilizeze simultan un taxi, poate de la serviciu, poate de la aeroport, iar taximetriștii, în prezent, nu pot lua mai mult de patru persoane în mașină, pentru că ar încălca normele legale în vigoare care îi limitează”, a transmis deputatul.

Exit mobile version