Toate traseele montane din munții Făgăraș – Iezer, Păpușa și Piatra Craiului au fost închise din cauza riscul de avalanșă, care a ajuns la gradul 4 din 5. Potrivit Salvamont Argeș, în ultimele zile au fost ninsori moderate în zona montană a județului, care au determinat creșterea stratului de zăpadă cu aproximativ 50 de centimetri.
Astfel, grosimea stratului de zăpadă de la Baza Salvamont Argeș de la Cota 2000, de pe Transfăgărășan, măsoară aproape 150 de centimetri. De asemenea, vântul puternic din zona de creastă a dus la formarea de plăci de vânt, iar în zonele adăpostite și pe văi se găsesc depozite însemnate de zăpadă.
Salvamont Argeș recomandă turiștilor să nu meargă singuri în drumeție, să evite practicarea sporturilor de iarnă în afara zonelor amenajate, să se echipeze cu îmbrăcăminte adecvată sezonului rece, să aibă echipament propriu pentru salvarea din avalanșă, sondă, dispozitiv de verificat în avalanșă și lopată de zăpadă.
„Este foarte important să obțină toate informațiile necesare despre starea traseelor, a zăpezii și despre evoluția vremii de la echipele salvamont, apelând Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon corespunzător sintagmei 0SALVAMONT”, a declarat Cristian Toma, șef Serviciu Salvamont Argeș.