Est News

Angajații DSP Suceava care asigură triajul epidemiologic în aeroport sunt agresați verbal, jigniți și scuipați de cetățenii nemulțumiți de carantină

Numai membru DSP Suceava să nu fii în această perioadă. Angajații DSP Suceava care asigură triajul epidemiologic în aeroport sunt agresați verbal, jigniți și scuipați de către cetățenii care sunt carantinați. Încontinuu trebuie solicitată prezența poliției de frontieră în  centrul de triaj.

Personalul din DSP Suceava care asigură triajul epidemiologic este constituit dintr-un număr de 16 asistenți medicali, care fac ture prin rotație (uneori si 14 ore/zi) în condițiile în care sosesc zilnic peste 1.000 de călători. Cadrele sanitare fac eforturi extrem de mari şi deoarece sunt atât de multe persoane care sosesc fie nevaccinate, fie netestate, lucrul acesta îngreunează foarte mult traficul şi intrarea pe teritoriul naţional şi generează foarte multe decizii de intrare în carantină.

„Înţelegem nerăbdarea şi nervozitatea unora, dar prezentarea dovezii de vaccinare, de testare sau a trecerii prin boala ar simplifica mult situația la intrarea în România. Acest lucrul este solicitat si respectat la intrarea  în ţările din vestul Europei, dar în mod paradoxal, cetățenii romțni nu îl respectă, atunci când se întorc acasă, spre protecția familiilor și a celor dragi. DSP Suceava solicită populației judetului ca împreună să dăm dovadă de responsabilitate și solidaritate. Chiar dacă zilele acestea incidența pare liniștitoare, specialiștii în epidemiologie nu pun la îndoială apariția unui nou val Covid-19, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus declarând recent că <<Varianta Omicron se răspândeşte într-un ritm pe care nu l-am văzut până acum la nici o altă variantă. Chiar dacă Omicron provoacă forme ale bolii mai puţin grave, numărul cazurilor ar putea copleşi din nou sistemele de sănătate>>. DSP Suceava recomandă tuturor concetățenilor să se informeze despre situația epidemiologică la zi din surse oficiale și să opteze pentru consilierea medicilor specialiști sau de familie în vederea vaccinării împotriva Covid-19. Pentru stăpânirea pandemiei, este imperios necesar ca vaccinarea să fie  însoțită de celelalte  instrumente anti Covid-19 existente, precum purtarea măştilor, aerisirea cu regularitate a încăperilor şi respectarea distanţării sociale”, a declarat Olivia Ioana Vlad, directorul executiv al DSP Suceava.

În total, de la începutul lunii decembrie, 12.949 de persoane au fost carantinate după intrarea în România, pe cale terestră ori aeriană, în comparație cu 5.062 în octombrie și 6.493 în noiembrie a.c..

Exit mobile version