A treia zi de Crăciun este motiv de sărbătoare pentru cei care își serbează astăzi onomastica. Mai mult de 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica luni, pe data de 27 decembrie, cu ocazia sărbătorii Sf. Arh. Ştefan. Este vorba despre 356.480 de bărbaţi şi 145.109 femei, potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
La bărbaţi, cel mai des întâlnit prenume este Ştefan – 303.544 de persoane. Mai sunt următoarele derivate: Fane – 517, Fanel/Fănel – 8.276, Fanica/Fănică – 4.814, Istvan/Istvan – 32.738, Stefanel/Ştefănel – 3.507, Stefanus/Ştefănuş – 4, Stefanut/Ştefănuţ – 3.080
Cele mai multe femei care îl au ca patron spiritual pe Sf. Ştefan poartă prenumele Ştefania – 116.283 de persoane. Printre femei se întâlnesc şi următoarele prenume: Fana – 304; Fanica/Fănica – 8.281, Fanuta/Fănuţa – 1.014, Stefana/Ştefana – 19.227.