Est News

Polițe salvatoare! Vasluienii care au asigurate locuițele au încasat daune în valoare de 152.906 lei

Județul Vaslui încheie anul 2021 cu un total de 15.728 polițe de asigurare obligatorie a locuinței. Practic, gradul de cuprindere al polițelor de asigurare în totalul fondului locativ de la nivelul județului Vaslui este de numai 8,85%.

Conform datelor statistice, numărul spațiilor recenzate din județul Vaslui se ridică la 141.557 de gospodării, 166.279 locuințe și un număr de 123.175 clădiri. Mărimea medie a unei gospodării în județul Vaslui este de 2,64 persoane/gospodărie (264 persoane la 100 gopodării ale populației). Această mărime este mai mică în mediul urban (2,52 persoane pe o gospodărie), comparativ cu mediul rural (2,71 persoane pe o gospodărie).

Potrivit datelor prezentate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, beneficiarii de polițe au încasat în primele 11 luni ale anului curent daune care se ridică la suma de 152.906 lei.

Potrivit Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor, proprietarii de locuințe sunt obligați să încheie polițe de asigurare obligatorie a locuințelor, suma maximă asigurată fiind de 20.000 euro pentru locuințele tip A și de 10.000 euro pentru locuințele tip B.

Prima anuală obligatorie este de 10 euro, în cazul locuințelor tip B, și de 20 euro în cazul locuințelor tip A. Asigurarea obligatorie acoperă trei riscuri naturale: cutremure, inundații și alunecări de teren.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

 

 

 

Exit mobile version