Est News

Pensionarii vasluieni stau cu ochii pe Casa de Pensii. Pensia medie lunară este de numai 1.314 lei!

Județul Vaslui mai are în plată la sfârșitul acestui an un număr total de  81.281 pensionari de asigurări sociale de stat. Pensia medie lunară a pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul III 2021 de 1.314 lei, în creştere cu 9,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut (1.198 lei).

În județul Vaslui sunt în plată 27.495 pensii sociale, din care 19.798 la Vaslui și 7.697 la Bârlad. Indemnizația socială pentru pensionari, așa cum e definită în OUG nr. 6/2009, se acordă pentru ca fiecare persoană căreia i se calculează o pensie sub un nivel minim garantat să primească cel puțin această valoare de pensie minimă.

Din nefericire, pensionarii cu pensii sociale de 800 de lei sunt printre categoriile sociale cele mai afectate de explozia prețurilor la utilitățile publice.

 „Cei mai afectați sunt cetățenii cu venituri mici. Sunt cei de la ajutorul social și pensionarii care au pensie minimă de 800 de lei. Acestor persoane nu le ajung banii nici pentru medicamente, pentru traiul de zi cu zi, iar pentru plata gazului, energiei electrice situația este critică. Este o groază de hârtii care se cere cetățenilor: dacă au sau nu proprietăți, dacă au sau nu venituri etc. Trebuie aduse acte, documente, dacă sunt persoane în vârstă cine se duce? Oamenii sunt într-o situație critică, pentru că vine și îți taie gazul sau curentul și nu poți să lași lucrurile la voia întâmplării”, a spus Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version