Doi tineri, în vârstă de 22, respectiv 28 de ani de ani, au fost reţinuţi de poliţişti după ce, în noaptea de joi spre vineri, au ucis un bărbat de 63 de ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu. Conform acesteia, fapta s-a produs în comuna Tudora, după o divergenţă pe care cei doi tineri ar fi avut-o cu victima într-un bar din localitate.
,,Din verificări a reieşit faptul că, în seara de 30 decembrie 2021, cei doi, în timp ce se aflau într-un bar din localitate, ar fi avut un conflict verbal cu victima, după care ar fi lovit-o cu palma în zona feţei, ceea ce a condus la evacuarea acestora din local. Ulterior, cei doi tineri ar fi urmărit victima pe drumul spre locuinţă şi, ajungând-o din urmă, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect din lemn şi apoi cu picioarele, în zona capului”, a afirmat Delia Nenişcu.
Pentru victimă nu s-a mai putut face nimic. Aceasta a fost găsită decedată pe marginea drumului. În urma primelor verificări a fost dispusă efectuarea cercetărilor pentru ucidere din culpă, însă, ulterior, cercetările au fost declinate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, fiind deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de omor.