Artificiile și petardele de Anul Nou au adus lacrimi de tristețe stăpânilor care și-au pierdut animalele de companie. Sute de animale au fugit de acasă din cauza zgomotului produs de petarde, iar acum stăpânii îi caută fie prin anunțuri online, fie mergând la adăposturi.
Asociaţiile de protecţia animalelor din Arad trag un semnal de alarmă cu privire la efectele petardelor şi artificiilor folosite în noaptea de Revelion, arătând că sute de oameni şi-au pierdut animalele de companie, care au fugit traumatizate de zgomote, iar acum încearcă să le găsească prin anunţuri postate în mediul online.
Preşedintele Asociaţiei First Hope Animal Rescue, Iasmina Moţ, a declarat luni, pentru AGERPRES, că foarte multe animale de companie, în special câini, au dispărut după zgomotele create de petarde.
„La adăpostul pe care îl avem la marginea oraşului Arad îngrijim în jur de 240 de câini, iar în noaptea de Revelion am fost nevoiţi să-i băgăm pe majoritatea în casă, pentru a-i proteja. Totuşi, şase câini s-au speriat atât de tare de petarde încât au rupt gardurile şi au fugit. I-am recuperat, dar sunt traumatizaţi. Alte sute de câini au fugit speriaţi de petarde şi acum sunt căutaţi de oameni. Se întâmplă an de an, de aceea credem că e necesară înăsprirea legislaţiei privind folosirea petardelor şi artificiilor”, a spus Iasmina Moţ.
Pe reţelele de socializare sunt postate sute de anunţuri şi fotografii ale câinilor sau pisicilor căutate, care apar pe pagini ale comunităţilor locale sau pe grupuri speciale de căutare animale dispărute sau obiecte pierdute.
Medicul veterinar Filon Creţiu, de la Adăpostul public de câini al Primăriei Arad, a declarat, pentru AGERPRES, că la început de an vin oameni să se intereseze de animale pierdute după Revelion, sperând că au fost găsite şi ridicate de pe stradă de angajaţi.
„În primele zile din an ne caută oamenii cu speranţa că aici îşi vor găsi animalele pierdute. Din păcate, în multe cazuri, câinii speriaţi de zgomotul puternic al petardelor fug în afara localităţii, nu mai sunt găsiţi”, a spus Filon Creţiu.
Medicii veterinari spun că animalele percep mult mai puternic decât oamenii zgomotele provocate de petarde, astfel că cea mai potrivită metodă de a le proteja este să fie ţinute în casă în preajma Anului Nou.