Autorităţile sanitare din Iași preconizează că valul 5 va fi mai lung faţă de cele anterioare, mai ales din pricina neîncrederii oamenilor față de măsurile impuse.
„Dacă avem în vedere lipsa de încredere a populaţiei în nevoia de a respecta regulile de protecţie în starea de răspândire a bolii, ne putem aştepta ca acest val să dureze mai mult decât valul 4. Spun asta pentru că am constatat că şi atunci când legea prevedea obligativitatea respectării unor reguli, cum ar fi purtatul măştii corespunzător, cum ar fi evitarea aglomeraţiilor şi aşa mai departe, o mare parte din populaţie nu respecta aceste reguli”, a declarat directorul DSP Iași, dr. Vasile Cepoi.
Acesta a adăugat că obligativitatea certificatului verde ar fi fost benefică pentru sistemul sanitar deoarece ar fi crescut numărul persoanelor vaccinate şi implicit ar fi fost mai multe cazuri de forme uşoare de boală.
„Din experienţa pe care am avut-o, atunci când s-a anunţat că certificatul verde va fi o condiţie pentru a participa la majoritatea activităţilor, inclusiv la cele profesionale, am constat o creştere a adresabilităţii pentru vaccinare. Momentul în care acest lucru a devenit o problemă în discuţie, adresabilitatea pentru vaccinare a scăzut brusc”, a spus dr. Vasile Cepoi.
În cazul vaccinaţilor, infecţioniştii ieșeni au remarcat că inclusiv siptomele bolii sunt diferite faţă de cele care apăreau la infecţiile cu alte variante ale virusului, fiind mult mai ușoare.
„Majoritatea pacienţilor care mi s-au adresat la sfârşitul anului trecut şi la începutul acestui an prezentau suspiciune de infecţie cu această variantă Omicron. Toţi însă erau vaccinaţi. Am remarcat că au avut un debut asemenea unui „guturai”, cu acea senzaţie de lăcrimare fără niciun motiv, cu nas care curge sau este înfundat, deci nu sunt simptome care să ne dea un disconfort deosebit. În ceea ce priveşte persoanele nevaccinate, aici încă urmărim lucrurile, urmărim parcursul bolnavului. În special pentru nevaccinaţii care sunt trecuţi de 60 de ani, se pare că pot apărea probleme din punct de vedere al evoluţiei acestei infecţii”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ, medic primar infecţionist la Spitalul de Boli Infecţioase.