18 de migranți care provin din Pakistan şi Afganistan au fost prinşi tocmai când încercau să iasă din ţară ascunşi în trei TIR-uri care transportau mărfuri în ţări europene, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România, transmite Agerpres.
În Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, în două automarfare conduse de un bulgar şi un român, care transportau paleţi cu aluminiu şi bobine pentru firme din Olanda şi Germania, au fost descoperiţi 18 migranţi.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 18 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan şi Afganistan, solicitanţi de azil în România”, a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.
Într-un alt TIR, verificat la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, au fost descoperiţi doi migranţi. Şoferul, un cetăţean bulgar, transporta mobilă în Danemarca, iar cei doi călători clandestini sunt din Afganistan.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.