Est News

Creșterea prețurilor – cea mai mare frică a românilor în 2022

Cea mai mare temerea a românilor pentru anul 2022 este creşterea preţurilor. Românii au avut un an dificil într-o măsură mult mai mare comparativ cu media ţărilor investigate, însă se declară optimişti cu privire la 2022. Pe de altă parte, aceştia sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, nu cred că vom deveni mai toleranţi cu ceilalţi şi sunt sceptici în privinţa vaccinării masive anti-COVID-19 la nivel mondial, potrivit Agerpres.

Mai bine de jumătate (56%) dintre persoanele intervievate în cele 33 de ţări consideră probabil ca în 2022 peste 80% din populaţia globului să se vaccineze cu cel puţin o doză împotriva COVID-19. Respondenţii din ţările latino-americane (Peru – 81%, Brazilia – 76%, Mexic – 75%), precum şi cei din China (80%), Malaysia (79%) sau India (75%) sunt cei mai optimişti. Europenii se numără printre cei mai neîncrezători la acest capitol – în special cetăţenii din Ungaria (29%), Polonia, Germania (33%, fiecare) sau Elveţia (34%).

Tot într-o zonă de scepticism se situează şi românii: 44% dintre conaţionalii noştri sunt de părere că e puţin probabil ca minimum o doză de vaccin anti-coronavirus să fie administrată în rândul a peste 80% dintre cetăţenii Planetei, în cursul anului 2022. Mai încrezători se arată românii cu vârste cuprinse între 35-49 ani (50% nivel de acord), persoanele cu educaţie medie (48%), respectiv cei care sunt proprietarii unei afaceri (47%).

La nivel mondial, 3 din 4 consumatori se aşteaptă ca preţurile să crească mai rapid decât veniturile populaţiei. Românii se situează în topul naţiunilor îngrijorate de acest fenomen (85% nivel de acord), în contextul unei inflaţii record şi creşterii alarmante a preţurilor pentru gaze naturale şi energie. Bărbaţii din România sunt în general mai preocupaţi de acest aspect prin comparaţie cu femeile (88% vs 82%); niveluri de îngrijorare peste media naţională se înregistrează în rândul românilor cu educaţie superioară (93%), respectiv a celor cu vârste cuprinse între 35-49 ani (92%).

O treime dintre participanţii la studiu (35%) se aşteaptă la prăbuşirea principalelor burse globale în 2022 – o scădere cu 5 puncte procentuale faţă de ediţia anterioară a studiului, desfăşurată în 2020. România se încadrează în media globală (33% nivel de acord), în timp ce Polonia (55%) şi Rusia (48%) se numără printre naţiunile europene cele mai îngrijorate de acest aspect.

71% dintre participanţii la studiul Ipsos anticipează că zonele din centrele oraşelor se vor aglomera din nou pe măsură ce angajaţii vor reveni la munca la birou în mod uzual. Locuitorii din China (87%) sau Malaysia (86%) sunt cei mai convinşi de acest lucru, în timp ce românii se apropie de media globală, cu un nivel de acord de 68%. La polul opus, britanicii sunt cei mai sceptici (57% nivel de acord).

Referitor la capitolul Tehnologie – românii sunt sceptici că Guvernul va introduce în 2022 reguli stricte pentru companiile mari din acest domeniu. 6 din 10 respondenţi – atât pe plan global cât şi în România – sunt de părere că în 2022 mult mai mulţi oameni îşi vor trăi vieţile în mediul virtual. Japonezii sunt cel mai puţin de acord cu această afirmaţie (18%), dat fiind faptul că tehnologia şi mediul digital reprezintă deja părţi esenţiale ale culturii nipone contemporane.

Exit mobile version