În plin val cinci al pandemiei, spitalele din Buzău care tratează pacienţi Covid-19 se confruntă cu un deficit de cadre medicale şi caută soluţii pentru a rezolva situaţia astfel încât valul 5 să nu le prindă descoperite.
Toate spitalele din Buzău care tratează pacienţi COVID-19 spun că şi-au făcut stocurile necesare de echipamente şi medicamente însă ceea ce dă cea mai mare bătaie de cap este lipsa personalului medical. Niciunul dintre spitalele buzoiene nu are un număr suficient de cadre medicale. În ciuda concursurilor care s-au desfăşurat pe perioada anului recent încheiat posturile au rămas neocupate.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău în luna decembrie au plecat doi medici ATI şi astfel, cea mai importantă secţie care a fost mereu plină a rămas descoperită. Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă mai are la acest moment 4 medici şi pentru că liniile de gardă nu erau acoperite s-a încercat rezolvarea acestui lucru prin încheierea de contracte cu medici rezidenţi.
„Din decembrie au plecat doi medici ATI. Am discutat atât cu rezidenţi cât şi cu specialişti. Am făcut contracte cu 3 medici rezidenţi pentru a rezolva liniile de gardă şi aşteptăm acceptul unui medic specialist care ne-a promis în proporţie de 95% că va veni la Buzău. Avem acum toate gărzile acoperite şi sper ca şi în continuare să le avem”, a spus managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.
Probleme sunt şi pe Secţia de Boli Infecţioase unde primele trei valuri au fost depăşite, cu doar doi medici, iar în valul 4 s-a mai reuşit cooptarea unui alt medic infecţionist deşi schema nu este completă. Şansa bolnavilor de pe Secţia de Boli Infecţioase este că secţia este situată în aceiaşi curte cu cea de Pneumologie şi astfel, la nevoie, medicii de gardă de pe secţia respectivă pot da un ajutor şi pacienţilor de la Infecţioase.