de Dănuț CIOBANU
Perioada de austeritate din anul 2021 va fi doar o amintire urâtă pentru primarii vasluieni. Cifrele bugetului alocat județului Vaslui în acest an sunt promițătoare, astfel încât edilii să dispună de finanțările necesare pentru finalizarea proiectelor propuse. Dincolo de asigurarea părții de funcționare, primarii așteaptă bani pentru a-și acoperi cofinanțările necesare atât pentru proiectele cu fonduri naționale, cât și investițiile din fondurie europene nerambursabile.
Primarii din județul Vaslui nu vor mai avea de a face cu perioada de austeritate cu care s-au confruntat în anul 2021.Anul trecut, fără a avea la dispoziție finanțări pentru obiectivele de dezvoltare, edilii s-au văzut nevoiți să amâne implementarea anumitor proiecte. Însă, semnalele pentru anul curent sunt că bugetul alocat județului Vaslui va fi mult mai bun, comparativ cu anul precedent.
„Vom vedea cifrele care vin de la finanțe. Deocamdată se lucrează la ele. Cifrele așa cum le-am văzut în proiect sunt, să zic eu, bune. Se cunoaște că s-a lucrat altfel la acest proiect de buget. Nu intru în adâncime, dar suma așa cum a fost acordată județului nostru pare că ține cont de acea policită de coeziune, de a reuși și noi să facem mai mult și a ajunge poate pe alții din urmă”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.
Anul trecut, mai mulți primari din județul Vaslui au reclamat sumele mici pe care le-au primit la întocmirea bugetului. Carmen Bîlbîie, primarul comunei Epureni, spunea că niciun primar din județ nu este mulțumit de sumele primite pentru echilibrarea bugetelor locale.
„Banii abia ne ajung să ne acoperim partea de funcționare. Va trebui să atragem alte fonduri pentru a dezvolta comuna. Ceea ce avem acum în buget nu ne ajunge”, a spus Carmen Bîlbîie.
Și Eduard Cazacu, primarul orașului Murgeni, a spus că anul 2021 a fost un an auster.
„Cu ce ne-am propus, le-am efectuat. Am fi putut face mai multe, ne așteptam să asfaltăm ceva, dar nu am avut posibilitatea. Încercăm în anul 2022. Am demarat acum niște proiecte pe „Anghel Saligny”, unde am prins toate satele celelalte care nu erau cuprinse. Este vorba despre proiecte pentru canalizări, modernizarea instalațiilor de apă. Ne-am gândit și la două școli – Grădinița de la Cârja și Școala de la Sărățeni, unde e un număr destul de mare de copii. Am făcut niște proiecte, să le amenajăm, să le reparăm”, a spus Eduard Cazacu.
Bugetul județului Vaslui pe anul 2021 a stabilit la venituri în sumă de 514.393.050 lei, iar la cheltuieli în sumă de 526.692.814 lei. Deficitul bugetar în sumă de 12.299.764 lei a fost finanțat din excedentul înregistrat la finele exercițiului bugetar 2020.